Întrebări frecvente
Ce ne întreabă toată lumea, de 27 de ani.
Răspunsuri scurte și exacte. Dacă a ta nu e aici, sună: e cel mai rapid.
Bani și timp
Cât costă, cât durează.
Cât costă încălzirea în pardoseală?
Materialul REHAU complet pornește de la 24 €/m² (Standard) și 31 €/m² (Premium, cu automatizare); montajul, între 9 și 14 €/m², fără TVA. Oferta fermă vine după calculul pe camere. Calculează orientativ.
E mai scumpă decât caloriferele?
La montaj, da — REHAU estimează cam 30% în plus față de o instalație clasică. Diferența se recuperează din facturi în câțiva ani; cât de repede, depinde de casă, de izolație și de sursa de căldură. Îți facem calculul pe casa ta, nu pe broșură.
Cât economisesc la factură?
Nu-ți promitem un procent. Mecanismul e simplu: pardoseala cere apă de 35 °C în loc de 70 °C, iar apa mai rece costă mai puțin de încălzit — mult mai puțin cu o pompă de căldură sau o centrală în condensare. Cifra reală iese din calculul casei tale.
Cât durează montajul?
O zi pentru 50 m², două pentru 120 m². După aceea, șapa de ciment are nevoie de cel puțin 21 de zile până la prima pornire, care se face încet.
Casa ta
Înălțime, pardoseli, bloc.
Când se montează, la o casă nouă?
După geamuri și tencuieli, înainte de șapă — în faza „la roșu". E momentul cel mai bun, și cel mai ieftin.
Cât înalță podeaua?
La casă nouă, în jur de 10 cm cu tot cu izolație. La renovare, sistemul subțire stă în 21–25 mm peste șapa existentă.
Merge cu parchet?
Da, cu parchet declarat pentru încălzire în pardoseală, lipit de șapă. Laminatul merge dacă e subțire — la renovare, cel mult 9 mm, lipit. Gresia și piatra conduc căldura cel mai bine.
Se poate la bloc?
Da, dacă ai centrală proprie. Ai nevoie de cei 10 cm ai sistemului cu șapă sau de cei 2,5 cm ai sistemului de renovare. Vecinii nu simt nimic.
Pot avea altă temperatură în fiecare cameră?
Da: fiecare cameră are circuitele ei și termostatul ei. Cu automatizarea REHAU o reglezi și de pe telefon.
Se poate pune și în pereți sau în plafon?
Da. În plafon e cea mai bună pentru răcire; pentru încălzire, pardoseala rămâne prima alegere, pentru că aerul cald urcă singur.
Cum se simte
Mituri și adevăruri.
Îți transpiră picioarele?
Nu. Norma europeană EN 1264 limitează suprafața la 29 °C unde se stă; în practică, podeaua are 24–27 °C. O simți caldă, nu fierbinte.
Ridică praful?
Dimpotrivă. Un calorifer la 70 °C pune aerul în mișcare mult mai tare decât o podea de 27 °C, iar aerul care se mișcă duce praful cu el.
Se încălzește greu?
Pornește mai încet decât un calorifer, pentru că șapa are masă. De aceea nu o stingi și o aprinzi: o ții constantă și o reglezi pe camere. Sistemul de renovare, subțire, răspunde mult mai repede.
Poate răci vara?
Da, cu o pompă de căldură reversibilă sau cu un chiller: prin țeavă curge apă de 16–18 °C. Automatizarea urmărește umiditatea, ca să nu se facă rouă pe podea.
Siguranță
Țeavă, garanție, sursă.
Ce se întâmplă dacă se sparge o țeavă?
Se întâmplă foarte rar — țeava PE-Xa nu ruginește și n-are îmbinări sub șapă —, de obicei din cauza unui burghiu. Găsim locul exact, spargem câțiva centimetri și o îmbinăm cu o mufă garantată de producător.
Cât ține țeava?
Cincizeci de ani, după ISO 10508 — cât casa.
Ce garanție am?
REHAU dă 10 ani garanție pentru sistem când e montat de un instalator certificat REHAU; noi dăm separat 2 ani la manoperă, în scris.
Merge cu centrala pe gaz?
Da, printr-un grup de amestec care coboară apa la 35–40 °C. O centrală în condensare câștigă cel mai mult, pentru că apa se întoarce la ea rece.
Merge cu pompa de căldură?
Da, e perechea cea mai bună. Pe eticheta energetică a oricărei pompe de căldură, clasa la 35 °C e mai bună decât cea la 55 °C. Pardoseala o ține pe prima.
Lucrați și în afara Bucureștiului?
Da. Am lucrat la Focșani, Cisnădie, Azuga, Sinaia, Predeal și în Vâlcea. Pentru lucrările mari, venim oriunde.
N-ai găsit răspunsul?